ŞTIRI/NOUTĂŢI


Locul doi la competiția Arborele Anului în Europa pentru Ulmul din Căpeni
Câștigătorul competiției Arborele Anului în Europa este teiul din Ungaria cu 11.158 voturi urmat de Ulmul din Căpeni, jud. Covasna cu 9.812 votu...
Votați Arborele European al Anului cu povestea cea mai impresionantă
Începând din data de 1 februarie 2012 până la data de 29 februarie 2012 puteți vota unul din finaliștii Concursului Internațional Arborele Europ...
Arborele Anului în România ediția 2011, este ulmul din Căpeni
În data de 31 octombrie s-a încheiat perioada de votare în cadrul concursului Arborele Anului în România - ediția a II-a. În urma voturilor exp...
European Tree of the Year
 
VOTEAZĂ ARBORELE ANULUI
Voturi: 152
Oraş:
Aninoasa / Aninósza
Strada:
drumul national 66A / a 66A országút szélén
Judeţ:
Hunedoara / Hunyad
Specia:
Liriodendron Tulipifera / Tulipánfa
Vârsta:
~131 ani / 131 éves
Circumferinţa:
1-2 m
Înălţime:
~30 m
Poveste / Descriere:

Liriodendron Tulipifera, arbore ornamental purtător de lalele este originar din America de Nord, povestea tulipanului din Aninoasa, județul Hunedoara, începe în anul 1880, când baronul Maderspach, moștenitor al unor vaste domenii în Vale, construiește aici un castel înconjurat de o gradină deosebită, cu specii variate de plante.

Anne Margarette Maderspach, soția proprietarului, era cea care se îngrijea de grădină. În scurt timp, a reușit să transforme suprafața într-un adevărat parc dendrologic,

însa din care astăzi a rămas doar tulipanul. Sub îndrumarea ei atentă, grădinari aduși din țări îndepărtate făceau ca grădina castelului să rivalizeze cu renumite grădini din occident.

In 1880, Anne Margarette a decis să completeze grădina castelului din Iscroni, cu arborele special cu lalele, adus tocmai de la Paris.
Tânăra vorbea mai multe limbi și în acea perioadă coresponda cu amicul său de peste hotare, Jules Verne. Inspirat de locurile și peisajele pitorești descrise de Anne Margarette în scrisorile sale, Jules Verne a scris in 1892 „Castelul din Carpați" (in franceză, Le Château des Carpathes).

Povestea continuă și în zilele noastre, copacul se află la marginea drumului național 66A, și poate fi identificat prin gardul care îl protejează și panoul informativ. Tulipanul este unul dintre cei mai deosebiți arbori, in țara noastră existând doar câteva exemplare. Anul aceasta, 2011, in luna iunie am avut ocazia să-l văd pentru prima dată înflorit, chiar dacă se știe că acești arbori nu înfloresc în primii ani de cultură și că pot trece până la 15 ani înainte ca primele flori să apară pe ramuri, dar după aceea va continua să înflorească în mod constant circa 200 de ani.

Odată cu trecerea timpului, Tulipanul a rămas singur, din falnica grădină de altădată. Iazul a secat, castelul a devenit ruină, plantele au murit... Tulipanul a înfruntat și atacul omului și al gândacilor și al intemperiilor dar și al ... unui autoturism intrat în el, acum câțiva ani, gata-gata să-l rupă! Deși este declarat monument al naturii, Tulipanul nu este ocrotit la nivel central. Doar Consiliul Local Aninoasa a vindecat rănile copacului, printr-o consolidare și o împrejmuire cu gard, alături de care se află o plăcuță cu explicații și o bancă de lemn, unde serile, câte o pereche își face declarații tinerești, sub coroana secularului copac...

Interesant și totodată trist este faptul ca tulpina „bătrânului" prezintă o zonă putredă care cuprinde cam jumătate din diametrul bazei și cu toate acestea el continuă să reziste peste ani și are puterea de a oferii lumii frumusețea florilor galben-verzui,cei drept nu în fiecare an, de aceea, atunci când înflorește este o adevărată bucurie pentru localnici. Astăzi, locuitorii din zonă numesc „bătrânul tulipan","copacul lui Jules Verne" și se mândresc cu el ori de câte ori au ocazia.

 
organizator
promovat de
Think outside