Locul doi la competiția Arborele Anului în Europa pentru Ulmul din Căpeni

Câștigătorul competiției Arborele Anului în Europa este teiul din Ungaria cu 11.158 voturi urmat de Ulmul din Căpeni, jud. Covasna cu 9.812 voturi.


Locul doi la competiția Arborele Anului în Europa pentru Ulmul din Căpeni

Câștigătorul competiției Arborele Anului în Europa este teiul din Ungaria cu 11.158 voturi urmat de Ulmul din Căpeni, jud. Covasna cu 9.812 voturi. Ulmul din Bulgaria a obținut 6.071 voturi fiind, astfel, pe locul trei. Ceremonia de premiere a arborelui câștigător va fi organizată la Bruxelles, la sediul central al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), cu ocazia Săptămânii Verzi, în data de 23 mai 2012. Premiul pentru Arborele Anului este opera renumitului artist ceh Martin Patűièný. Competiția, la care au participat arbori din România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Franța, Polonia și Slovacia, a fost organizată de Environmental Partnership Foundation din Cehia.

Competiția a fost organizată sub patronajul domnului Janez Potoènik, Comisar European pentru Protecția Mediului cu sprijinul financiar al Fondului de Mediu al Ministerului Mediului din Republica Cehă.